Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți vine cu o nouă premieră pentru spectatori

eatrul Național „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți vine cu o premieră pentru spectatorii săi. Este vorba despre piesa „Concertul condamnaților”, în regia lui Dumitru Griciuc.

Piesa „Concertul condamnaților” semnată de dramaturgul Dmitrii Mincenoc, este despre întâlnirea a două văduve, cea a lui Mozart și cea a lui Salieri, care, într-un mod original și deductiv, încearcă împreună să clarifice cine l-a omorât pe genialul Mozart. Piesa dramaturgului a fost publicată și în cea mai prestigioasă revistă britanică „Plays International”.

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți îți redeschide ușile pentru spectatori, la data de 16 ianuarie.

Spectacolul „Concertul condamnaților”, va putea fi vizionat în zilele de 21 și 26 ianuarie, la ora 18.00. Purtarea măștii de protecție în instituție este obligatorie.

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Laboratory for journalists”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în material aparțin autorilor proiectului și ne reflectă neapărat opiniile Ambasadei SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *