Calendar istoric – 8 februarie

În 1983 a murit Grigore Baștan, primul general parașutist român (n. 1923)

Grigore-Bastan.JPG

A fost un general-maior parașutist român. A făcut parte din prima companie de parașutiști militari din armata română, subunitate înființată la 10 iunie 1941, iar în anul 1944 participând la luptele din nordul Bucureștiului.

În anul 1950 și-a adus o contribuție esențială la reînființarea primului batalion de parașutiști și a avut un aport valoros la dezvoltarea pe noi baze a acestei specialități militare, în pregătirea a mii de parașutiști militari.

Iar în 1925 s-a născut Jack Lemmon, actor american de teatru și film (d. 2001)

Jack Lemmon - 1968.jpg

Cunoscut sub numele de Jack Lemmon, a fost un popular actor de filme american, câștigător a numeroase premii cinematografice.

Debutul pe marele ecran l-a avut într-un rol episodic în filmul din 1949 The Lady Takes a Sailor, dar nu a fost remarcat până la debutul oficial alături de Judy Holliday în It Should Happen to You din 1954.

A devenit unul din actorii preferați ai regizorului Billy Wilder, jucând în filmele sale Unora le place jazz-ul (Some Like It Hot), Apartamentul (The Apartment), Irma La Douce și Avanti.

Lemmon a fost primul actor care a obținut premiul Oscar atât pentru „Cel mai bun actor în rol principal” cât și pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”. A primit Oscarul pentru rol secundar în filmul Mister Roberts (1955), iar pentru rol principal în filmul Salvați tigrul (Save The Tiger) din (1973).

Iar în 1919 are loc primul zbor comercial aerian Paris – Londra

În 1915, controversatul film al lui D. W. Griffith, Nașterea unei națiuni, a avut premiera la Los Angeles

Este un film mut dramatic din 1915 regizat de D. W. Griffith bazat pe două romane de succes: The Clansman (Membrul clanului) și The Leopard’s Spots (Petele leopardului), ambele scrise de Thomas Dixon, Jr.. Griffith a realizat și scenariul (împreună cu Frank E. Woods) și este producător al filmului (cu Harry Aitken). A avut premiera la 8 februarie 1915. Filmul a fost inițial prezentat în două părți separate de o pauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *