Doi copii și o femeie din raionul Briceni au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu gaz
Doi copii în vârstă de 1 și 3 ani, dar și o femeie de 29 ani, au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu gaze emanate de la o coloană de gaz natural instalată neautorizat în bucătăria casei.
Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 19 martie, în satul Colicăuți din raionul Briceni. Atât femeia, cât și copii, au fost preluați de către medici la Spitalul Raional Briceni, fiind în stare de gravitate medie stabilă. Ulterior, aceștia au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului din municipiul Chișinău pentru îngrijiri medicale specializate.
Pompierii și salvatorii îndeamnă oamenii să instaleze corect instalațiile conectate la gaze naturale și să verifice sistematic utilitatea acestora. În cazul unor defecțiuni, cetățenii sunt rugați să se adreseze la specialiști pentru evitarea situațiilor de risc.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Laboratory for journalists”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în material aparțin autorilor proiectului și ne reflectă neapărat opiniile Ambasadei SUA.