Un bărbat din raionul Glodeni, a ajuns la spital cu arsuri de gradul III și IV, după ce în locuință i-a izbucnit un incendiu
Un bărbat în vârstă de 81 ani din satul Hâjdieni, raionul Glodeni, s-a ales cu arsuri de gradul III – IV pe aproximativ 60% din suprafața corpului, după ce ar fi aprins focul în sobă, iar pe podea a căzut jăratic.
Cazul a fost înregistrat la data de 21 martie, în jurul ore 14.00. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care au stabilit că arderea s-a produs pe podeaua de lângă gura sobei.
Bărbatul a fost scos din focar de către feciorul acestuia, până la intervenția salvatorilor. Pentru acordarea îngrijirilor medicale a fost solicitat și un echipaj medical, care a preluat bărbatul de urgență la Spitalul Raionul Glodeni.
Primele investigații au stabilit că incendiul în locuință s-a produs după ce din gura sobei ar fi căzut jăratic. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii despre riscul exploatării necorespunzătoare a sobei. Mai mult, salvatorii îndeamnă persoanele care au în grijă oameni în etate să-i monitorizeze și să-i ajute să facă focul în sobă pentru a nu-i expune riscului de producere a incendiilor și arsurilor.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Laboratory for journalists”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în material aparțin autorilor proiectului și ne reflectă neapărat opiniile Ambasadei SUA.