Calendar istoric – 3 aprilie
În 1849 a murit Juliusz Słowacki, poet polonez (n. 1809)
A fost un poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze. Operele sale sunt caracterizate de misticism și prezintă multe legături atât cu literatura orientală, cât și cu mitologia și cultura păgână a popoarelor slave care au locuit pe teritoriul Poloniei.
Iar în 1986 s-a născut Amanda Bynes, actriță americană

Este o actriță americană. Bynes a început să fie cunoscută la sfârșitul anilor 1990 începutul anilor 2000 odată cu apariția sa în serialele Nickelodeon All That și The Amanda Show. În perioada 2002 – 2006, a apărut în sitcomul WB What I Like About You. Bynes a apărut și în câteva filme, printre care What a Girl Wants (2003), She’s the Man (2006), Hairspray (2007), Sydney White (2007) și Easy A (2010). Ca uramre a săvârșirii unor infracțiuni în 2012, Bynes a fost arestată în mai 2013 pentru posesie de marijuana și a fost plasată într-o instituție psihiatrică două luni mai târziu.
În 1966, stația sovietică Luna 10 a devenit primul satelit artificial al Lunii

Programul Luna(d) al Uniunii Sovietice a fost primul care a ajuns pe Lună cu nave spațiale fără echipaj(d) în 1959; Programul Apollo al NASA din Statele Unite ale Americii a realizat singurele misiuni umane până în prezent, începând cu prima orbită a Lunii efectuată de misiunea Apollo 8, în 1968, și continuând cu șase aselenizări între 1969 și 1972, prima fiind a misiunii Apollo 11.
Aceste misiuni au adus rocă lunară(d) care a fost folosită pentru a dezvolta o înțelegere geologică a originii Lunii, a structurii ei interne(d), și a istoriei mai recente. De la misiunea Apollo 17 din 1972, Luna a fost vizitată doar de nave spațiale fără echipaj.