/FOTO/Tinerii au învățat că egalitatea de gen nu este despre femei, ci despre echilibrul dintre femei și bărbați
15 tineri din Bălți au avut ocazia să participe la o sesiune de instruire dedicată egalității de gen. Pe parcursul instruirii, participanții au învățat cum să reflecte subiecte despre egalitatea de gen și să identifice formele de sexism în mass-media. Alături de doi jurnaliști cu experiență au abordat diferite aspecte ce țin de stereotipurile și miturile legate de gen, regulile de feminizare ale noțiunilor și funcțiilor.
În cadrul instruirii tinerii și-au creat o bază temeinică despre termenii-cheie și definițiile de gen, egalitate de gen, cât și despre importanța acestora în mass-media. Tinerii au fost îndemnați să nu judece stereotipic și să facă auzite vocile femeilor în funcții de conducere.
Participanții au menționat că vor ține cont de cele învățate în cadrul instruirilor și vor încerca să stimuleze și pe alții să iasă din stereotipurile de gen care vehiculează.
Majoritatea tinerilor care au participat la aceste instruiri vor fi cei care începând din luna septembrie 2021 vor demara o campanie de informare și sensibilizare la capitolul egalitatea de gen în școlile din mun. Bălți.
Sesiunea de instruire a fost desfășurată în cadrul Proiectului „Promovarea egalității de gen în municipiul Bălți cu implicarea tinerilor” implementat de Asociația Obștească Nord Press Club și finanțat de ERIM (Equal Rights & Independent Media).