/VIDEO/ În vacanța de vară vor sta acasă. Călătoriile sunt costisitoare
Vor sta mai mult pe acasă în această vară. Vorbim de locuitorii municipiului Bălți care spun că nu-și permit o vacanță în acest an din cauza prețurilor prea mari. Totuși o parte dintre ei spun că vor merge în această vară să viziteze mai multe locuri frumoase din țara noastră.
În topul preferințelor sunt Orheiul Vechi, orașul Costești și mun. Chișinău. Mulți însă au recunoscut că preferă să se odihnească vara în locurile de agrement din oraș, parcuri, pe malul lacurilor, pentru a economisi ceva bani.
Puțini sunt însă cei care ne-au spus că așteaptă vara pentru a savura din frumusețea altor țări. De asemenea, am întâlnit turiști veniți din alte țării, care au rămas încântați, spunând că așteaptă cu drag mai multe ocazii de a vizita în Moldova cât mai multe locuri pitorești.