Despre noi

Portalul de știri www.nordmedia.md a fost fondat de Asociația Obștească „Nord Press Club”, o asociație de media fondată în martie 2020, de către un grup de jurnaliști din nordul Republicii Moldova.

AO „Nord Press Club” în parteneriat cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți implementează proiectul „Laboratory for journalists” finanțat de Ambasada SUA în Republica Moldova. În cadrul acestui laborator studenții, dar și tinerii pasionați de jurnalism pot învăța cum să elaboreze o știre, un reportaj sau o anchetă jurnalistică. 

Membrii asociației și-au propus să consolideze instituțiile de media la nivel local și regional şi să promoveze respectarea normelor deontologice de către mass-media.

Activitățile desfășurate în cadrul asociației au drept scop sporirea capacităţilor jurnaliştilor şi instituţiilor mass-media în monitorizarea utilizării banilor publici şi în promovarea transparenţei actului guvernării la nivel local.

Totodată ne-am propus să consolidăm societatea civilă, să le oferim platforme de comunicare și să desfăşurăm campanii de informare şi sensibilizare în probleme de interes public.