Calendar istoric – 2 octombrie

În 1984 Cei trei cosmonauți sovietici Leonid Denisovich Kizim, Vladimir Alekseyevich Solovyov și Oleg Jurjewitsch Atkow au revenit după 237 zile pe Pământ.

A fost până atunci, una din misiunile cu cele mai multe zile petrecute de cosmonauți, la bordul stației spațiale Salyut 7.

Tot în această zi s-a născut Paul Goma(1935)

A fost un scriitor român, refugiat politic la Paris, anticomunist, liderul Mișcării pentru drepturile omului din 1977 în România.

A refuzat în 1980 cetățenia franceză și a rămas multă vreme apatrid. A stârnit dezaprobare pentru publicarea de texte antisemite, în care, deși nu nega ororile comise împotriva evreilor, le justifica drept răzbunări legitime.

A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba (1966). În vara anului 1967 a trimis în occident prima variantă, necenzurată, a romanului Ostinato.

Iar în aceiași zi a murit  Samuel Adams(1803), politician american

A fost un om de stat american, filozof politic și unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii. Ca politician al epocii coloniale britanice în provincia colonială Massachusetts, Adams a fost unul din liderii mișcării care se va transforma în ceea ce va deveni Revoluția Americană, fiind totodată unul din arhitecții principiilor republicanismului american care a dat formă întregii culturi politice ulterioare a Uniunii. Samuel Adams a fost văr de-al doilea cu ce al doilea președinte american, John Adams.

În 1552 În urma unui puternic asediu, orașul Kazan este ocupat de trupele lui Ivan cel Groaznic.

Cronicile relatează că orașul a fost ars din temelii și o mare parte a populației a fost masacrată de soldații ruși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *