Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălți are un nou sediu

La aniversarea a 60 de ani de la fondare, Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălți a trecut în „ casă nouă”. Sutele de lucrări adunate de-a lungul anilor sunt expuse în șapte săli spațioase. Noua locație a costat bugetul municipal cinci milioane de lei.

La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice locale, donatori, reprezentanți ai instituțiilor culturale și alți invitați. Cei prezenți au adus urări de bine și felicitări.

Domnul Ghenadie Șmulschii, primarul interimar al municipiului, a înmânat diplome de merit personalului muzeului. La fel, din partea ministrului Educației, Culturii și Cercetării, au fost decernate cu diplome Ludmila Dobrogean – muzeograf, Lucia Neagu – șef-custodie și Mariana Mihalevschi – director interimar al muzeului. Diplomele au fost înmânate de viceprimarul, Tatiana Dubițkaia.

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Laboratory for journalists”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în material aparțin autorilor proiectului și ne reflectă neapărat opiniile Ambasadei SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *