Snopită în bătaie și lăsată să moară

A murit pe patul de spital, după ce ar fi fost bătută și lăsată să zacă în ograda unei locuințe. Este vorba despre o femeie în vârstă de 76 ani, din municipiul Bălți.

Victima a fost găsită la data de 5 aprilie, în jurul orei 17.00, de către o persoană, care trecea prin preajmă. Aceasta a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Bălți, dar în urma traumelor primite a decedat pe patul de spital.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Eugenia Molceanov, a comunicat, că pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru „vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății”, iar la moment se petrec un șir de măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii făptuitorului.

Potrivit legii, infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 12 până la 15 ani.

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Laboratory for journalists”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în material aparțin autorilor proiectului și ne reflectă neapărat opiniile Ambasadei SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *