Simpozionul internațional la USARB
Astăzi, 26 martie a demarat prima zi a Simpozionului Internațional de primăvară ”Empowering English Language Educators Through Action Research” ediția a VII-a, organizat de catedra de filologie engleză și germană a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți în colaborare cu Asociația Profesorilor de Limbi Străine (APLIS) și TESOL din Ukraina. Evenimentul a întrunit într-un format online specialiști, cercetători și practicieni în domeniul predării limbilor străine, în special a limbii engleze din Moldova, SUA, România Ukraina, Giorgia, Armenia, Israel și Franța.


La deschiderea oficială a Simpozionului, participanții au fost salutați de către oaspeții de onoare: Natalia Gașițoi, Rectorul Universității de Stat“Alecu Russo” din Bălți, Joseph Geraghty, Atașatul Cultural al Ambasadei SUA la Chișinău, Lilia Trinca, Decanul Facultății de Litere, Viorica Cebotaroș, șefa catedrei de Filologie engleză și germană și Dina Puiu, Președintele Asociației Profesorilor de Limbi Străine (APLIS).

Simpozionul si-a început lucrările cu comunicările în plen, unde trei specialiști din România și SUA au prezentat rezultatele cercetărilor ce țin de implicarea profesorilor de limbă engleză în demersul de cercetare actiune. Astfel, simpozionul a creat o platformă de cooperare, schimb de idei și bune practici în domeniul predării limbii engleze. Lucrarile simpozionului au continuat în ateliere și sesiuni, oferind participanților posibilitatea de a reflecta asupra tendințelor moderne de predare a limbii engleze în secolului 21.


Evenimentul este parte a proiectului Youth VoicesConveyed through Written and Spoken Word, coordonator de proiect, Silvia Bogdan, finanțat de Guvernul SUA.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Laboratory for journalists”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în material aparțin autorilor proiectului și ne reflectă neapărat opiniile Ambasadei SUA.