Calendar istoric – 30 martie

În 1989 a murit Nicolae Steinhardt, eseist și prozator român de origine evreiască (n. 1912)

Nicolae Steinhardt.jpg

A fost un scriitor, critic literar, eseist, jurist și publicist român. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.

Iar în 1853  s-a născut Vincent Van Gogh, pictor olandez (d. 1890)

A fost un pictor olandez post-impresionist[11] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.

Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise.

La 27 iulie van Gogh ieșise din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în umăr cu un pistol și a murit peste 2 zile.

În 1981, președintele Statelor Unite, Ronald Reagan, a fost împușcat și rănit, în fața unui hotel din Washington, D.C., de către un necunoscut cu probleme psihice, numit John Hinckley Jr

Official Portrait of President Reagan 1981.jpg

A fost cel de-al patruzecilea președinte al Statelor Unite ale Americii. Prin politica sa intransigentă în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada războiului rece, a avut o contribuție hotărâtoare la prăbușirea comunismului din răsăritul Europei și la afirmarea Statelor Unite ale Americii ca singura super-putere pentru următoarele decenii. Înainte de a deveni președinte, a fost al 33-a guvernator al Californiei, din 1967 până la 1975, după ce a avut o carieră de actor la Hollywood și a fost lider de sindicat.

În 1879 a fost înființată Academia Română

Este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt: Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academic și Tratatul de istoria românilor. Prin statutul său, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari și corespondenți și 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *