Calendar istoric – 8 aprilie
În 2013 a murit Margaret Thatcher, prim-ministru britanic (n. 1925)

A fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit între 1979 și 1990.
Baroneasa Thatcher a fost prima femeie aleasă în funcția de prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit, precum și primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în 2005. A devenit membru al Parlamentului britanic în 1959. Este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de asemenea una dintre cele mai controversate figuri politice, fiind prima femeie prim-ministru din întreaga istorie a Europei.
Alături de Churchill, Thatcher împarte onoarea de a avea o statuie de bronz în holul Camerei Parlamentului.
În 2011 viața ei a fost ecranizată într-un film de mare succes, Doamna de fier (The Iron Lady), cu Meryl Streep ca protagonistă, rol pentru care a și fost declarată, în 2012, „cea mai bună actriță” la Globul de aur, la Premiile BAFTA și la Oscar.
Astăzi este marcată Ziua Internațională a Romilor (din 1971)

Este o zi pentru a sărbători cultura romani și de a crește gradul de conștientizare a problemelor cu care se confruntă romii. Ziua a fost declarată oficial în 1990, în Serock, Polonia, la cel de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor (IRU), în onoarea primei mari întâlniri internaționale a reprezentanților romilor din 7-12 aprilie 1971 în Chelsfield, în apropiere de Londra.
Iar în 1911 s-a născut Emil Cioran, scriitor și filosof român stabilit în Franța (d. 1995)

A fost un filozof și scriitor român, devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză. Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretențioase și stupide”.
În 1820 a fost descoperită celebra statuie grecească Venus din Milo în Insula Milos din Marea Egee

Este o sculptură din Grecia Antică, ce o reprezintă pe zeița greacă a iubirii și frumuseții, Afrodita (Venus la romani). Data creării ei este situată între anii 130 – 100 î.Hr., fiind atribuită lui Alexandros de Antioch (inițial a fost atribuită, eronat, lui Praxiteles).
Statuia, care este din marmură și are o înălțime de 203 cm, este expusă la Muzeul Luvru din Paris.
Brațele și soclul s-au pierdut. Statuia a fost găsită pe data de 8 aprilie 1820 de țăranul Yorgos Kentrotas pe insula Milo din Marea Egee.
Nu este clar în ce rol o reprezintă pe Venus, dar se crede că ar reprezenta-o pe Venus Victrix („Venus, învingătoarea”), care ține un măr de aur în mână, pe care i l-a dat Paris din Troia.