La o cafea cu Angela CĂLĂRAȘ
Fiind în căutare de noi valori spirituale am descoperit în lectorul universitar, Angela CĂLĂRAȘ un om cu o personalitate puternică și cu o bogăție interioară deosebită. Așadar, am rugat-o să ne împărtășească câte ceva din experiența sa profesională.
Care a fost catalizatorul care v-a absorbit în domeniul educației?
Familia este piatra de temelie în formarea fiecărui tânăr și, o spun cu certitudine, că anume părinţii mei au fost cei care m-au determinat în alegerea profesiei. Părinţii mei sunt ambii absolvenţi ai universităţii noastre (mai bine zis, au absolvit Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo”). Tăticul meu a fost profesor de fizică, iar mămica mea este profesoară de limba şi literatura rusă. Deşi este pensionară, mama continuă să activeze în gimnaziul din satul Viişoara, raionul Glodeni. Deci, aş spune că de mic copil visam să devin profesor.

Pentru mine, a fi profesor este una dintre cele mai nobile profesii, deoarece profesorul este un adevărat maestru care modelează spiritele elevilor şi studenţilor săi, inspiră şi ghidează generaţii întregi, respectând valorile naţionale ce constituie bogăţia spirituală a neamului nostru. Profesorul este un adevărat seamănător de lumină şi cunoştințe, creator de valori umane care formează adevăraţi cetăţeni ai neamului.
Ce v-a motivat să alegeți anume limba engleză? Care sunt oamenii care v-au inspirat?
Întotdeauna am avut o pasiune deosebită pentru limbile străine şi, consider, că orice limbă contribuie nu numai la îmbogăţirea cunoştinţelor, dar şi la formarea noilor moduri și modalități de gândire, reflectare, viziuni și filozofii despre civilizația contemporană.
Deşi am învăţat limba franceză în şcoală, am decis să studiez două limbi la facultate şi
anume – engleza şi franceza. Am dat întâietate limbii engleze, deoarece îmi doream nespus de mult să fiu profesor de limbă engleză.
Când eram copil, mergeam şi asistam la orele predate de mămica mea şi eram fascinată de modul în care ea interacţiona cu elevii. Are şi acum o metodă aparte prin care reuşeşte să le capteze atenţia elevilor, transformând sala de clasă înt-un mediu relaxant, plin de afecţiune, unde copiii simt încrederea în capacitatea lor de a descoperi lucruri interesante şi de a asimila cunoştinţe noi.
De asemenea, pot spune că am avut noroc de profesori extraordinari la facultate, adevăraţi profesionişti, oameni dedicaţi profesiei care, prin exemplul lor, au făcut să mă ataşez şi să mă îndrăgostesc de limba engleză.
Lingvistul american Benjamin Lee Whorf afirma: „Limba modelează felul în care gândim și determină lucrurile la care ne putem gândi… ”Din ampla dumneavoastră experiență care sunt beneficiile învățării unei limbi străine?
După cum am zis anterior, sunt sigură că învăţarea unei limbi străine contribuie la dezvoltarea multilaterală a tinerilor, îi face mai bogaţi spiritual, deoarece le permite accesul la literatura şi cultura altor popoare. Cunoașterea limbilor străine are numeroase beneficii, aşa ca – accesul la informaţie, diverse oportunităţi de studii, promovare în carieră, călătorii sau îmbunătăţirea statutului social.

Organizați cu regularitate diverse activități interactive pentru studenți. Cât de preocupați par a fi tinerii de elemetele culturale ale altor națiuni?
Este îmbucurător faptul că studenţii noştri sunt foarte curioşi şi, într-adevăr, manifestă un interes vădit faţă de cultura altor naţiuni şi studiază cu mare plăcere şi entuziazm toate elementele culturale specifice altor popoare, fiindcă aceasta contribuie la însuşirea profundă a limbilor străine.
Se ştie că modul în care gândim şi ne definim este strâns legat de limba maternă a fiecărui popor, deci fiecărei limbi îi corespunde o cultură specifică. Studenții noștri, de asemenea, sunt fascinați şi studiază cu plăcere legătura strânsă dintre limbă, cultură şi identitate.
Din experiența dumneavoastră de cititor, ce cărți v-au marcat conștiința, oferind răspunsuri sau generând întrebări? Pe care dintre acestea le recomandați pentru lectură cititorilor noștri?
Este dificil sau chiar incorect să mă opresc doar la câteva cărţi citite pentru că fiecare operă literară a avut un impact diferit asupra mea. Cu toate acestea, aş recomanda, în primul rând, tinerilor cititori să lectureze şi să savureze din literatura română ceea ce constituie patrimoniul nostru naţional şi, desigur, literatura engleză şi americană. Atât literatura naţională, cât și cea universală oferă o alegere bogată de opere literare care, la sigur, vor avea un impact enorm în formarea personalităţii fiecărui student.
Aş recomanda studenţilor să citească operele scrise de Mircea Eliade, Mircea Cărtărescu, Emil Cioran, Ion Druţă, Liviu Rebreanu, Henry Miller, Albert Camus, Paulo Coelho, Orhan Pamuk, Harper Lee, George Orwell, F. Dostoievski, Vladimir Nabokov şi multe altele.
Ce mesaj ați dori să transmiteți tinerelor cadre didactice, studenților care au decis să îmbrățișeze această frumoasă meserie?
A fi profesor înseamnă a avea pasiune pentru profesia dată și dăruire profesională, a fi atât de sensibil, încât să înțelegi și să accepți nevoile și preocupările elevilor/ studenților tăi, să poţi să-i motivezi şi să-i încurajezi să studieze şi să progreseze.
Aş recomanda celor care au decis să îmbrăţişeze această profesie, în primul rând, să fie mereu însetaţi de cunoştinţe, deoarece meseria de profesor presupune studierea şi analiza constantă a literaturii de specialitate, un devotament fără margini profesiei, entuziazm, creativitate şi dragoste pentru tot ce este nou şi util.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Laboratory for journalists”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în material aparțin autorilor proiectului și ne reflectă neapărat opiniile Ambasadei SUA.